Friday, October 20, 2017

Ensemble, c’est tout

Mi-am propus acum cateva saptamani sa vad toate filmele simpaticei Audrey Tatou, ale carei roluri m-au impresionat placut. Un film al ei care m-a impresionat a fost povestea lui Camille Fauque, o tanara si talentata ilustratoare care locuieste la mansarda unei cladiri, fara frigider, calorifer sau alte lucruri ce tin de confort. Pe post de racitor e acoperisul, locul unde isi pastreaza si alimentele. Ea se imprieteneste cu Philibert, un tip foarte ciudat si balbait, ce o ajuta foarte mult pe Camille atunci cand se imbolnaveste. Colegul de apartament al lui Philibert, Franck, un bucatar foarte talentat, afemeiat si ursuz, o “persecuta” la inceput pe sarmana Camille care nu doreste decat sa nu deranjeze pe nimeni. Este un film despre oameni, despre auto-cunoastere si relatii interumane, despre cum cum se completeaza oamenii unii pe altii, despre cat de mult conteaza un umar pe care sa plangi si un zambet care sa-ti inveseleasca ziua. Se pune accent pe emotie, trairi, personalitate. Asta iubesc la filmele frantuzesti, evidentiaza cat pot de mult caracterul uman, trairile acestuia, gandurile. Este evidentiata chiar si introspectia, ceva la care francezii se pricep foarte bine observ, si nu fac din filme ceva plictisitor. Veti observa ca familia detine un rol important pentru majoritatea personajelor, desi relatiile nu sunt din cele mai grozave, se respecta anumite “reguli” (ex. : masa de sarbatori, sprijinul celor batrani etc). E o poveste ce merita vazuta (din cate m-am interesat, si citita, filmul este realizat dupa o carte), “analizata” si pastrate unele impresii care cred eu conteaza pentru fiecare. 47.170151 27.583549

Amintiri din studentie – Ep. 6

Pana acum am zugravit numai aspectele frumoase ale studentiei, viata in camin, la facultate. Exista insa, din pacate, si evenimente mai putin placute in viata unui student amarat. Adica, sa ne facem intelesi, credeati ca totul e o perpetua veselie?! Astazi dragii mei, a reinviat cosmarul! Cosmarul studentiei mele si anume misoginismul. Cuuuuuuum?! Cum de?! De ce??  – In traducere: Cum de veniti voi fetele la constructii, nu mai erau locuri la muzica, textile sau desen? ( E un citat oarecum modificat dupa un stimabil ce detine multe avutii culturale, respectiv ideologii comuniste). Ceea ce m-a uimit pe mine, de multe ori, este si privirea oarecum ironica, poate chiar rautacioasa as spune, a unor doamne profesoare (de parca dumnealor nu ar fi terminat aceeasi facultate)…. Bineinteles ca daca esti fata – si faci teza perfecta- esti mai indreptatita decat colegul tau care e baiat- si el nu s-a obosit sa termine teza- sa iei cu unul doua puncte-n minus, ca doar nu ai vocea groasa… Intamplarea de astazi a fost una cu cat mai nesemnificativa pe atat de neplacuta. Se facea, ca la un curs, doua fete schimb-o vorba. Asa in treacat, in soapta si atat. Bineinteles ca acestea sunt mult mai indreptatite decat colegii de alaturi care au vorbit 2 ore sa fie amenintate cu “datul afara” caci domnul profesor este deranjat. Colegii au continuat, bineinteles, sa vorbeasca. Fara amenintari… Eu nu pot sa trag acum concluzii, caci ele sunt trase demult. Dupa multe evenimente! Si la cat mai multe?!? 47.170151 27.583549

Publicitate gratuita

Nu am suportat niciodata lichiorul. Mereu am asociat lichiorul cu o licoare tare parfumata si pentru cucoane intepate si afurisite (asa credeam cand eram mica si ma deranja acel miros intepator de alcool). Am sustinut mereu ca un vin bun e totul, nici o alta bautura nu se compara cu un vin rosu, parfumat si frumos colorat. Inca imi sustin afirmatia, DAR… A aparut (in lumea mea) o alta licoare licoare ce innebuneste papilele gustative si narile (cine ma cunoaste stie ca eu stranut si la ciocolata, sunt usor alergica la arome, mirosuri puternice, parfumuri). Ei, exista acel lichior atat de parfumat, dar in acelasi timp atat de delicat incat atunci cand l-am gustat nu am stranutat DELOC. Da e intr-adevar o mare descoperire. Acel lichior e Amaretto Disaronno, cu un gust delicat de migdale. Nu judeca inainte sa gusti! 47.170151 27.583549

Comentarii la: Politia, sariti!De catre: RaidDe catre: angelaDe catre: BiancaDe catre: Anca HotineanuDe catre: Catalin

Politia, sariti!

Nu cred ca isi poate imagina nimeni ce e la gura mea in acest moment. Sa incep insa cu inceputul. Eu locuiesc acum in zona Copou, din Iasi, langa o strada unde circula toate masinile ce se indreapta catre vama Sculeni. Bun, exista un cretin/idiot/psihopat cu o masina neagra care merge pe aici cu o viteza de nu ai timp sa vezi numarul de inmatriculare, nici macar sigla masinii. Acum 3 luni, in intersectie, era chiar sa ma ia pe capota, deoarece exista doar o banda de 1 m de trotuar (daca se pot numi asa pietroaiele) care, bineinteles, este ocupat de masini parcate. Asa ca omul nu poate merge linistit spre casa, deoarece nu are trotuar. Colac peste pupaza, mai trec si cretini cu 200 km/h. Astazi, a 4-a oara cand am vazut acest individ, ma hotarasc sa sun la 112. Madam, cu un glas nazal: “Care este urgenta dvs.?” Eu: “Un individ trece cu o masina neagra, pe strada cutare, cu viteza cutare etc” Madam:  “Un moment sa va dau legatura cu politia.” Politaiul plictisit, l-am deranjat de la somn probabil: “Da doamna!” Eu ii explic pe larg situatia. Politaiul: “Dati-mi va rog numarul de inmatriculare.” Eu: “Dom’le nu intelegeti ca nu am avut timp sa-l iau?” Idiotul: “Atunci sa-l luati!” Eu: “Cand domnule ca doar asta nu sta la mine in curte?” Politaiul: “Cu alta ocazie, doamna!” Eu: “Cu alta ocazie cand nu mai rateaza, poate reuseste sa dea peste mine, ori altcineva nu?” Politaiul: “La revedere!” Se lasa linistea, se aude acel sunet predestinat al telefonului inchis in nas, eu imi vad mai departe de viata, poate poate reuseste sa rateze fiintele vii  acel vitezoman. Politaiul isi vede mai departe de somnul de frumusete. Dormi in pace, tara politai te face! Eminescu trebuia sa faca sarmanul o poezie despre prostii cu functie care dorm, nu despre somnoroase pasarele. Stimati romani, mergeti linistiti pe strada, ca politia ne vegheaza!!! 47.170151 27.583549

À toi

Am regasit printr-un document word prafuit de vreme un fragment dintr-o “revelatie” de-a mea de acum 4 ani. Il impartasesc cu lumea deoarece eu NU sunt egoista. Ne ascundem dupa umbre fugare vazand ca totusi misterul ne arata mult mai mult… Avem in viata atat de multe ocazii de a fi fericiti, dar noi trecem pe langa acestea cautand mereu mai mult, mai frumos, mai bine… Si chiar daca noi nu facem asta, ii privim pe cei din jurul nostru cum se macina macina din cauza unei greseli facute din dorinta de prea mult… Intrebarea ar fi: Care este ocazia care nu trebuie ratata? Raspunsul vine imediat dupa aceasta, conteaza sa-l auzim: Nu trebuie sa fugim dupa umbre ale fericirii si bunastarii, trebuie sa luptam sa le obtinem, sa sapam adanc intr-un singur loc si nu superficial in mai multe locuri… chiar daca dureaza mai mult, si chiar daca “taramul” pe care il cauti nu exista, Dumnezeu il va crea special sa-ti rasplateasca straduinta… 47.170151 27.583549